Caracterizare Harap-Alb - Bac - 10LaScoala.com Caracterizarea lui Harap-Alb. Considerat a fi cel care a consacrat specia basmului în literatura română, Ion Creangă preia în "Povestea lui Harap-Alb"( "Convorbiri literare"- 1877) schema populară, dar o umple de viață prin realismul abordării și prin atmosferă. Harap-Alb descoperă sensul prieteniei, dovedind la întâlnirea cu cei cinci uriaşi maturitate în gândire, realizând că găsirea fetei năzdrăvane a împăratului Roş nu-i o treabă simplă şi că are nevoie de ajutor; chiar dacă se amuză de înfăţişarea lor - căci îi numeşte pocitanie, schimonositură, namilă onanie, dihanie - , îi priveşte ca pe nişte prieteni, care într-adevăr, şi-au justificat prezenţa în călătoria săvârşită. Harap-Alb este un oximoron, un paradox literar care face trimitere la faptele și proveniența care-i vor schimba destinul. Devenit sluga Spânului, acesta dovedete loialitate și supunere. Faptele eroului rămân la limita umanului iar probele care depășesc această limită sunt îndeplinite cu ajutorul altor personaje: cei cinci monștrii simpatici, Crăiasa Albinelor, Crăiasa Furnicilor. Caracterizarea lui Harap-Alb. Considerat a fi cel care a consacrat specia basmului în literatura română, Ion Creangă preia în "Povestea lui Harap-Alb" ( "Convorbiri literare"- 1877) schema populară, dar o umple de viață prin realismul abordării și prin atmosferă. Personajul principal, eponim, are un loc central în desfășurarea epică, celelalte Caracterizarea lui Harap Alb (indirecta) Caracterizarea indirecta a protagonistului este extrem de amanuntita, caracteristicile ascunse ale sufletului iesind insusi din actiunile si probele la care este supus pe parcursul operei. Prima proba la care este supus este proba milosteniei. In aceasta proba reiese una dintre trasaturile sufletului 0ANp1N.

caracterizare harap alb bac